Ce replică au acum blestemații ciprianiți?

Doamne, Iisuse Hristoase, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!

Mi-a luat ceva timp, dar și ceva suferință, să înțeleg adâncimea și neprețuirea acestei rugăciuni către Mântuitorul Hristos!

M-am născut și am învățat carte în comunism, singura morală pe care ne-o insuflau era bazată pe ”râde lumea”! E adevărat, acasă, mama ne învăța că nu lumea este cea care contează, ci, Dumnezeu, care în schimbul vieții pe pământ, ne cere câteva lucruri esențiale, care, odată înțelese și respectate ne vor feri de mari suferințe și de pierderea mântuirii sufletului!

Viața m-a luat și pe mine în vârtej, ca pe toți oamenii….decât că, sunt extrem de convinsă, că și în anii în care declaram cu emfază că nu există Dumnezeu, că nu l-a văzut nimeni (nici nu-mi vine să cred că eu eram aceea), chiar și-n clipele în care ființa mea Îl recunoștea doar ca să-L acuze de suferința mea….chiar și atunci, cred cu fiecare fibră a ființei mele, că Dumnezeu era alături de mine, cu bunătate și milă, cu îndurare și răbdare, pentru clipa în care aveam să mă întorc la El, ca un fiu risipitor!

Nu mai știu cum și de ce, am început să mă duc la liturghie! Preotul meu paroh este un preot cu mult har și de bunătate rar întâlnită! Nu pricepeam nimic din rostul liturghiei, abia învățam să spun rugăciunile principale, să plătesc pomenirea viilor și morților. Așa că am decis să caut cărți, și orice sursă ortodoxă care mi-ar fi explicat rostul liturghiei! Aici cred că a fost momentul de iluminare a minții mele de om păcătos; prima dată am dat de cuvântările părintelui Iustin Pârvu pe care le-am devorat, au urmat părintele Dumitru Stăniloae, părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa, părintele Cleopa…și încet-încet ființa mea s-a curățat de bezna ignoranței și-a început să tânjească după toată învățătura cea bună și de folos! Am ajuns la momentul în care, ai nevoie de rugăciune, ai nevoie de cuvinte de învățătură creștină și mă rog continuu ca Iisus Hristos să mă țină pe calea aceasta a luminii Sale, să nu mai lase sufletul meu să bâjbâie prin ceața rătăcirii!

Am făcut un pas…mai am cred, mii de pași de făcut, pași pentru care cer ajutor zilnic, dar un gând nu-mi dă pace; oare cum au reușit bunicii și străbunicii noștri să aibă atâta credință în ei, fără a avea acces la cărți, la atâtea surse de informare? Oare nu acesta a fost principalul motiv pentru care Dumnezeu ne-a lăsat aici, pe pământul pe care El ni l-a dat să-l locuim, de mii de ani?

Fericit este cel ce crede fără a cerceta!