„Întru Împărăţia Ta când vei veni, pomeneşte-ne pe noi, Doamne!”

A doua epistolă Sobornicească a Sfântului Apostol Petru

1.	Simon Petru, slujitor şi apostol al lui Iisus Hristos, celor ce prin dreptatea Dumnezeului nostru şi a Mântuitorului Iisus Hristos au dobândit o credinţă de acelaşi preţ cu a noastră:
2.	Har vouă şi pacea să se înmulţească, întru cunoştinţa lui Dumnezeu şi a lui Iisus, Domnul nostru.
3.	Dumnezeiasca Lui putere ne-a dăruit toate cele ce sunt spre viaţă şi spre bună cucernicie, făcându-ne să cunoaştem pe Cel ce ne-a chemat prin slava Sa şi prin puterea Sa,
4.	Prin care El ne-a hărăzit mari şi preţioase făgăduinţe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi dumnezeieştii firi, scăpând de stricăciunea poftei celei din lume.
5.	Pentru aceasta, puneţi şi din partea voastră toată sârguinţa şi adăugaţi la credinţa voastră: fapta bună, iar la fapta bună: cunoştinţa,
6.	La cunoştinţă: înfrânarea; la înfrânare: răbdarea; la răbdare: evlavia;
7.	La evlavie: iubirea frăţească, iar la iubirea frăţească: dragostea.
8.	Căci dacă aceste lucruri sunt în voi şi tot sporesc, ele nu vă vor lăsa nici trândavi, nici fără roade în cunoaşterea Domnului nostru Iisus Hristos.
9.	Iar cel ce nu are acestea este slab văzător şi orb şi a uitat de curăţirea păcatelor lui de demult.
10.	Pentru aceea, fraţilor, siliţi-vă cu atât mai vârtos să faceţi temeinică chemarea şi alegerea voastră, căci, făcând acestea, nu veţi greşi niciodată.
11.	Că aşa vi se va da cu bogăţie intrarea în veşnica împărăţie a Domnului nostru şi Mântuitorului Iisus Hristos.
12.	Drept aceea, vă voi aminti pururea de acestea, cu toate că le ştiţi şi sunteţi întăriţi întru adevărul în care staţi.
13.	Socotesc, dar, că este drept, câtă vreme sunt în acest cort, să vă ţin treji, prin aducerea aminte,
14.	Fiindcă ştiu că degrabă voi lepăda cortul acesta, precum mi-a arătat Domnul nostru Iisus Hristos.
15.	Dar mă voi sili ca, şi după plecarea mea, să vă amintiţi necontenit de acestea,
16.	Pentru că noi v-am adus la cunoştinţă puterea Domnului nostru Iisus Hristos şi venirea Lui, nu luându-ne după basme meşteşugite, ci fiindcă am văzut slava Lui cu ochii noştri.
17.	Căci El a primit de la Dumnezeu-Tatăl cinste şi slavă atunci când, din înălţimea slavei, un glas ca acesta a venit către El: „Acesta este Fiul Meu cel iubit, întru Care am binevoit”.
18.	Şi acest glas noi l-am auzit, pogorându-se din cer, pe când eram cu Domnul în muntele cel sfânt.
19.	Şi avem cuvântul proorocesc mai întărit, la care bine faceţi luând aminte, ca la o făclie ce străluceşte în loc întunecos, până când va străluci ziua şi Luceafărul va răsări în inimile voastre,
20.	Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia;
21.	Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.

Timpul ne ne mai ajută, fraţi creştini, după cum bine vedem cu toţii, zilele zboară pe nesimţite, asupririle şi prigonirile vin ca grindina asupra omenirii care pare în stare de amorţeală a minţii şi a sufletului. Durerea cea mai mare este că nu poţi ajuta la trezirea conştiinţelor pentru că unui suflet împietrit îi este aproape peste putinţă de-a de înmuia în dragostea şi smerenia către Hristos, de la o zi la alta!

Vremurile au distrus partea luminată din om şi au lucrat la întunecarea ei prin inducerea mândriei, a competiţiei adunării de bani şi bunuri, a confortului şi a iubirii deşănţate de sine. Privind în jur, aproape că îţi doreşti să pleci cât mai repede de aici, dacă n-ar exista dorinţa de-a face voia Lui Dumnezeu, ajutând atât cât îţi este putinţa, pentru că de aici nu vom pleca cu banii, casele, maşinile sau bijuteriile, cu vacanţele şi cârpele de firmă, ci, vom pleca cu faptele bune, cu gândurile bune şi cu smerenia şi iertarea de care am putut da dovadă.

Vremea aceasta cu miros de moarte, de disperare şi de lepădare ar trebui să fie pentru preoţi, în primul rând. Vremea asta ar trebui să-i transforme în apostolii de pe urmă, mărturisitori permanenţi ai Lui Hristos, ieşind din biserici şi propovăduind Evanghelia la fel ca la începutul creştinismului, pentru ca oamenii să se lepede de înşelarea lumească şi să caute mântuirea sufletului. Dar ei nu fac asta, decât într-un număr foarte infim, pentru că sunt consideraţi nebuni, ei fiind în fapt, nebuni pentru Hristos, Dumnezeu să-i ocrotească! Restul, au devenit nişte popi intelectuali, raşi, tunşi şi frezaţi după ultima modă, cu un discurs fad, arogant şi lansat pe reţelele de socializare sau în grupuri select alese, exclusiviste, la fel ca fariseii din timpul venirii Domnului Hristos pe pământ. Sunt plini de argumente pro fariseismului lor şi contra smereniei şi slujirii cu tot sufletul pentru conştientizarea oamenilor. Îşi fac Liturghiile ca în vremurile bune (de fapt, vremurile nu sunt bune pentru creştini, de secole), cu hainele lor superelegante, cu gândul la câte lumânări, pomelnice şi cărţi s-au vândut şi cam atât! În dosul acestor fapte ale lor stă ascultarea de mai-marele ierarh, nicidecum ascultarea de Hristos de care s-au îndepărtat pentru că Domnul este departe în timp, ierarhii cei vânduţi la sinodul tâlhăresc sunt aici, la vedere….au jilţuri legate cu fundă în fiecare biserică, pentru aducerea aminte a preotului locului că nu e de capul lui. Mă gândesc şi eu aşa….cum va fi ziua când pe jilţul acela va sta Împăratul Cerului şi al Pământului – Iisus Hristos şi ne va chema pe fiecare la Judecată?

Cu siguranţă că vom veni cocoşaţi de povara păcatelor, dar e bine să nădăjduim să avem fiecare, măcar câte o legăturică de fapte şi gânduri bune, de lacrimi pentru regretul păcatelor noastre, care să ne facă să sperăm în mila şi iertarea venită de la Dumnezeu!

Eu scriu aici, frăţiilor voastre care veţi citi, dar mă rog Domnului Iisus Hristos să mă ajute să mărturisesc oamenilor faţă către faţă, atât cât mi se îngăduie mie, să fac fapte bune şi să plâng din adâncul sufletului meu la rugăciune, asta însemnând curăţarea mea interioară şi dorinţa de-a împărţi cu cei din jur Lumina Cea Adevărată care este chiar în faţa noastră, dar pe care ochii noştri orbiţi, abia dacă o zăresc!

HRISTOS A ÎNVIAT!