Avem urechi, dar sunt doar niste palnioare care absorb laude, promisiuni, minciuni si inselatorii.
Avem copii, dar ne consideram supraparinti pentru ca le dam telefoane, tablete, de la trei-patru ani, in fapt scapam de ei invatandu-i sa stea cu ochii si cu mintea in matrix.
Avem parinti, dar preferam sa nu-i mai vedem si sa nu mai comunicam decat cand ne pot dona ceva bani, stransi cu greutate in vremurile acestea. Pentru asta primesc si ei un telefon sau cateva linii de mesaj inchise cu un emoji in forma de inima, ce sa-si doreasca mai mult? I-am ,,educat„ sa nu ne mai deranjeze cu telefoane foarte des si sa nu mai faca gargara ca nu le-am raspuns la mesaje….auzi tu la ei: simt ca pica din picioare de grija ca ni s-a intamplat ceva!
Avem vecini, care cu multi ani in urma, ne-au ajutat cu sufletul intreg deschis, cand am fost bolnavi, batuti de soarta sau in alte cumpene. Acum, ii urmarim din dosul perdelei: cum sunt imbracati, unde se duc, ce au in plase? Daca ne intalnim cu ei, privim in jos, mormaim un ,,buna ziua„ si ne prefacem grabiti.
Avem fosti prieteni, cunostinte, pe care, la fel, ii evitam cu privirea in pamant, dar, ii cautam pe retelele sociale, le cautam pozele, postarile, lista de prieteni, pentru ca radio-santul din vremea comunista s-a mutat pe Internet.
Ne ducem si la Liturghie, duminica, si ne uitam la fiecare femeie (mai ales) cum este imbracata, cand ingenuncheaza, daca are pantofii perfect curati pe talpa, si asta e tot! In rest, ne calcam pe capete sa prindem loc la ,,Fericiri, in fata, desigur....desi, habar nu avem de lumina nesfarsita si caldura dumnezeiasca pe care ar trebui s-o simtim inlauntrul nostru la fiecare fericire, dar, mai ales la ultima, care se apropie cu fiecare ceas: ,,Fericiţi veţi fi când vă vor prigoni şi vă vor ocări, şi vor zice tot lucrul rău împrotiva voastră, minţind pentru Mine. Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este in ceruri!
Ortodox crestin 