Halucinatii demonice scapate din soso(ni)

Intoarcerea la dreapta ortodoxie, capatata de noi prin Sfintele Taine ale Botezului, se face prin multe forme, printre care: dorinta de cunoastere a apartenentei noastre la Biserica Ortodoxa, regretul comiterii anumitor pacate si nestiinta de-a scapa de apasarea lor, boala, supararea sau cine stie ce nenorocire pica asupra noastra si cautam o cale de intelegere. Cate o data, din fericire, exista inlauntrul nostru, permanent, o picatura de constiinta curata care ne duce instant cu gandul la Dumnezeu, indiferent de ceea ce traim: tristete, fericire, rusine, iertare.

Daca nu avem sansa unui preot care sa comunice cu noi prin cateheza, si doar sa repete incontinuu niste fraze aliniate la supunerea fata de ierarhii care au semnat in Creta, avem optiunea sa cautam singuri in primul rand in Sfintele Scripturi: ceea ce ni s-a spus de catre Domnul Iisus Hristos si de Sfintii Apostoli, apoi il avem pe parintele Staniloaie cu dogmatica ortodoxa, care, luata pas cu pas si asociata cu invataturile Sfintilor parinti, ne ridica din groapa ratacirii si ne invata sa incepem sa ne curatam mintea si inima, ca mai apoi, sa le directionam la faptele placute Lui Dumnezeu, si inimaginabil de folositoare, noua si celor din jur.

Numai ca, astazi, marea majoritate a oamenilor, cred in orice ii scuza pe ei de pacate si de rataciri.

Live-ul facut de Diana Sosoaca impreuna cu Luis Lazarus, este de-a dreptul halucinant, incepand de la 2.58, cand incepe sa-i faca reclama ereticului Singurov si sa ne spuna ca biserica ortodoxa valaha e in regula, ca e acceptata de ministerul cultelor. Dar, nu spune oamenilor ca Singurov este caterisit din ortodoxie, ca face live-uri cu drogati si cu yoghini si vorbeste niste tampenii demne de portile Iadului.

O perioada, am crezut ca ea chiar iubeste poporul roman si cauta sa faca, pe cat poate, lucruri bune pentru el, dar ceea ce face aceasta femeie este sa urle incontinuu, ocari, amenintari si tampenii, la adresa oricui om care nu e de acord cu ea. In ciuda faptului ca se practica erezia pe fata, in BOR, nu avem dreptul niciunul dintre noi sa oracaim injurii si ocari la adresa vreunui popa sau ierarh – plata lor va veni de la Dumnezeu prin Domnul nostru Iisus Hristos, poate, mai curand decat ne putem imagina.

Imi este mila de aceasta femeie, Dumnezeu s-o lumineze si s-o scoata din caderile mentale care o rasucesc in fel si chip si care o indeamna sa profereze tot felul de concluzii eretice.

Ecumeniștii distrugători ai Mănăstirii Frăsinei, în fața detectorului de minciuni

ORTODOXIAÎNCATACOMBE

1.Făcând o vizită inopinată la Mănăstirea Frăsinei, Sfântul Calinic a surprins călugării petrecând cu femeile din sat și atunci a pus acea piatră cu legământ, interzicând părții femeiești să treacă peste hotarul statornicit.

Ați mințit!

Sfântul Calinic a ctitorit Mănăstirea după rânduiala Sfântului Munte Atos, aceasta însemnând săvârșirea Sfintelor Slujbe după rigoarea și tipicul atonit, eliminarea totală a cărnii din hrana călugărilor și bineînțeles, avatonul atonit, adică interdicția pusă femeilor de a se apropia de Mănăstire. Această ultimă prevedere a fost stabilită dintru început, nu ulterior cum mint ecumeniștii cei fără de rușine.

2.Biseica din vale a fost construită fără binecuvântare și încalcă hotarul pus de Sfântul Calinic (Ioan Irineu Popa)

Ai mințit, minciuno-mitropolitule! ,,Părintele Ioanichie Popescu, a participat personal in direct la sfintirea picturii Bisericii din vale a Manastirii Frasinei, sfintire realizata in anii 60 ai secolului trecut, dupa aproximativ 20 de ani de la sfintirea Bisericii! Aceasta sfintire…

Vezi articolul original 698 de cuvinte mai mult

Erezia impletita cu prostia digitala

Ca si cum n-ar fi destul caderea popilor si ierarhilor in erezie dupa Creta, pe Internet au aparut ca ciupercile dupa ploaie, personaje care fac live-uri, chipurile, sa conduca lumea pe calea mantuirii.

La prima impresie, s-ar putea crede ca sunt patronate de preoti, nu! Sunt initiate de catre insi semianalfabeti, toate cu dorinta de-a face bani de pe spinarea credulilor frustrati de siguratatea autoindusa, pentru ca nu i-a obligat nimeni sa-si traiasca viata pe telefon.

Daca ar fi doar asta: dar, sunt barbati singuri, trecuti de patruzeci de ani, unii divortati si cu copii, altii, neinsurati niciodata, dar, absolut convinsi ca ei sunt si smecheri, si marturisitori, si agatatori de amarate de femei de pe chat.

Marturisirea ortodoxiei, merge in concordanta cu afisarea Icoanei Maicii Domnului, sub care se cere bani (multi) pentru imbogatirea valizei cu tehnologie digitala, cu batjocorirea lui Arsenie Boca, Nil Dorobantu sau (tineti-va bine!) a lui Mihai Eminescu, poreclit ,,nea Mihai„, de catre un analfabet care face bale si graunte la gura, daca are de citit un cuvant mai elevat.

Subiectele live-urilor sunt in proportie de 90% despre inselari, tratate cu bunatate, invitatii fiind fosti lepadati care povestesc cu ardoare, cate trei ore, cum aveau ei milioane de euro fara munca (prin smecherii), cum aveau ei masini de lux, cate sapte amante, amintind din cand in cand ca s-au ,,spalat„ de toate prin Maicuta Domnului.

Acolo sunt sute, poate o mie de persoane, unii foarte tineri care se pot gandi: ,,ia te uita, asta s-a distrat la greu si la sfarsit a pus punct, cand s-a saturat si si-a cheltuit toti banii. De ce n-a incerca si noi, daca avem posibilitatea sa ne remodelam?„.

Iar, daca in chat, intervine careva si-i spune ca face inselare pe fata, intervine papagalul cu barbita si incepe ,,pretenas, idiotule, mars, prostule, te blochez!„, asta fiind dovada smereniei si a credintei, ca, in rest, cum poate un individ singur, care nu e nici casatorit, nici monah (deci are aventuri curvesti, ca asta e realitatea) sa se declare mare credincios marturisitor?

Tot acolo, pe parcursul noptilor intregi, intra si popi spalati pe creier, care au adoptat limbajul agramat ca si cum ar face ascultare de cersetorul modern de bani.

Nu se poate, ca preot, si nici ca om obisnuit, sa intri trei nopti pe saptamana, de la 9 si jumatate seara pana dimineata la 3…4, si sa stai cu urechile ciulite la un ratacit. Unde e nevointa ta, rugaciunea ta, somnul tau odihnitor?

La ,,cateheza„ draceasca a unui analfabet dus cu pluta!

,,Vă rugăm să ajutați la achiziționarea unor echipamente Hi-Fi pentru filmări live (cameră video) și tehnică PC (laptop) pentru procesarea și editarea materialelor audio-video.„

NU va las link-ul, tocmai ca sa nu-l ajut sa creasca numarul oamenilor care ii asculta murdariile, dar multi dintre voi stiti despre cine e vorba!

Doamne ajuta, si pastrati-va in curata rugaciune, mila, iertare si bunatate!

ALTE BLASFEMII ADUSE DE PSEUDO-PATRIARHUL DANIEL Sfintei Spovedanii, apei sfințite de la Botez, Sfintelor Icoane… Bătrânii îndemnați să stea acasă

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Patriarhul Daniel are un salariu uriaş de la 1 ianuarie. Cât va ...

Iată alte reguli absurede și blasfemiatoare pe care le inventează acest apostat: https://basilica.ro/indrumari-bisericesti-pentru-starea-de-alerta/

A se observa și că deși peste tot mass-media proclamă a se respecta o distanță de siguranță de 1,5 m între persoane, pentru mersul la biserică ni se indică obsesiv distanța de 2 m – ca și cum bisericile ar fi cel mai prielnic loc pentru infectare…

Îndrumări bisericeşti pentru starea de alertă

Având în vedere că, din 15 mai 2020, încetează starea de urgențăși aplicabilitatea Ordonanțelor militare care au limitat importante aspecte ale vieții religioase publice a credincioșilor, în urma consultării cu Guvernul României, Patriarhia Română transmite următoarele îndrumări către unitățile de cult ale Bisericii Ortodoxe Române din țară, privind accesul credincioșilor ortodocși în lăcașurile de cult,

Vezi articolul original 1.333 de cuvinte mai mult

Criminalii au un nou plan. Dezvăluirile unui medic cinstit — ORTODOXIAÎNCATACOMBE

Dragi români, Evitați să vă internați în spitale, când aveți simptome de viroză, febră, răceală, gripă. Criminalii din spitale au primit ordine de sus să slăbească imunitatea pacienților  prin administrarea tratamentului contra malariei, echivalent cu citostaticele sau efectele chimioterapiei. Interesul sataniștilor e să depopuleze lumea și folosesc toate mijloacele distructive care le stau la îndemână. […]

Criminalii au un nou plan. Dezvăluirile unui medic cinstit — ORTODOXIAÎNCATACOMBE

Marturisiti, marturisiti, marturisiti…..

Vremea curge intr-un ritm nemaivazut. Multi oameni se plang ca timpul se scurge cu o viteza cum nu s-a mai trait, dar, foarte putini inteleg ca este spre ajutarea noastra, in paralel cu nefericita posibilitate a celor rataciti, de a se intoarce la Dumnezeu.

Nu exista lipsa posibilitatii oamenilor de-a cauta mantuirea….nu! Exista, doar, scurtarea timpului, care se aliniaza cernerii binelui de rau.

Vedem, traim si simtim o nemaipomenit de groaznica schimbare a omului, cazut in mandrie, inselare, lacomie, curvie sau minciuna. Toate, impletite in felurite moduri si etichetate ca libertati ale omului modern – om modelat de mai bine de optzeci de ani (de la instaurarea comunismului) in linia lepadarii de credinta in ortodoxie, care este demolata, in ultimii ani, de la interior. Mai precis, de cand au aderat la CMB si au semnat ereziile de la Creta, fara sa spuna o soapta mirenilor, care au ramas exact ca niste oi proaste, doar cu donatiile de bani, la greu si cu inselarea despre care parintele Iustin Parvu, la fel ca si alti sfinti parinti, ne-a spus-o clar si limpede: ,,pastorii vostri va vor vinde!„.

Si, asta fac, sub ochii nostri, cu zambetele alea ale lor fariseice si cu minciuno-cuvantarea in care latra continuu ,,iubire, dragoste, iertare„, intru acceptarea dezmembrarii uneia Sfinte Sobornicesti si Apostolice BIserici. Ce se intampla la Frasinei, e doar o fila din cartea spurcaciunii lor, cu mii de file, de care Domnul nostru Iisus Hristos se va ocupa la venirea Sa!

Marturisiti-L pe Mantuitorul sufletelor noastre si pe capul Bisericii Ortodoxe, Domnul nostru Iisus Hristos, frati crestini!